giovedì, 18 Aprile 2024
spot_img
HomearteRubrica Arte - Francesco Billeci

Rubrica Arte – Francesco Billeci

 

Foto_Billeci

BREVE BIOGRAFIA DI FRANCESCO BILLECI

Francesco Billeci  è nato a Borgetto, provincia di Palermo, il 19-06-1973 èd è  scrittore e poeta.

I suoi libripubblicatisono : “Il passato non si dimentica”; “La biglia verde”; “Segreti di mafia”; “I ginestri di Portella”; “Ogni gruppu veni o pettini”; “Ogni nodo viene al pettine”; “Rarichi du passatu” ; inoltre ha curato:la pubblicazione dell’antologia “Premio Int. Città di Borgetto”; la pubblicazione dell’antologia “Premio di poesia Agnese Borsellino 2014″.

E’ stato insignito di premi e riconoscimenti vari e molte delle sue opere (racconti e poesie) sono state inserite in diverse antologie.

Alcune sue poesie:

“A  Fotografia”

Acchiananu e scinninu comu lu ventu
machini, mutura, cammii e cristiani,
li margheriti e li rosi russi dintra nu vasu
‘mprulazzatu e  ‘mpiccicatu nto  mppisciatu,
allatu  a ddu  vecchiu paracarru
sbattutu e ammaccatu di na vita,
si smovunu pi curpa di lu ventu
s’abbiviranu  cu l’acqua di lu cielu
e siccanu pì vuliri di lu suli.

Allatu a iddu la sò bedda  fotografia
dunni ti metti, ti metti,  pari ca ti talia
comu si ti vulissi parrari
comu si ti vulissi ringrazziari
picchì nuddu di solitu si ferma mezzu sta via
pi salutalla e farici cumpagnia.

Ma sò matri, sò matri nun manca mai
addinucchiata tutti li duminichi cu l’occhi chiusi
lava, stuia e pulizzìa la sò bedda fotografìa
ci parra, ci cunta cosi, e s’arrabbìà
quannu viri li cristiani senza ciriveddu  ca pi risìa
si la pigghianu di pettu ,
currennu pi manìa o forsi pì pazzìa,
nun risparmiannu la vita a quachi povira atta ca passa
di castàbanna  addàbbanna
mentri pi li fatti soi  armala  passìa.

Poi quannu lu suli stà p’affacciari e quariari
la povira matri c’allatu  a idda
pi risìa si vulissi curcari,
vasa la fotografia, s’arricogghi la pezza di pulizziari, la talia
poi  adaciu adaciu a la sò casa s’accumincia arritirari
cu lu luttu dintra l’arma addulurata,
cu lu cori chinu d’amuri
p’aviri avutu mannata da lu signuri
p’aviri crisciuta cu tantu tantu anuri e tantu amuri
na figghia bedda comu la luna
manciata e spizzata  da lu ‘mmpiciatu
di na maliritta strata d’astaciuni.

 

“Frati”

Frati, quannu ti pensu mi sentu l’arma china di  duluri
quantu tempu ha passatu, quanti lacrimi haiu virsatu
surchi nta la facci mai siccati da lu chiantu
la tò vuci è sempri dintra la me testa, comu tannu
certi voti mi pari d’aviriti d’allatu,
comu quannu mi rimpruveravi o pi mia ti preuccupavi,
lu to ricordu è sempri dintra lu me cori,
quarcunu dici ca lu tempu sana li chiaije e li turmenti
ma lu sangu è sangu, comu si fa a cancillallu di la menti.

Frati, certi voti mi dumannu picchì propriu a tia
mi pari aeri quannu du curteu allatu a nuatri vittimu passari
curiusu  e schiffaratu,  ti ‘nfurmavi  nsoccu ianu a fari
<<vatinni a casa, tu non ci po veniri cu mia,
tu si troppu nicu pi scioperari, vatinni na lu papà a la putia
nun pigghiari calunii, ascuta a mia>>
ma iu era cchiù tistardu di tia,
ammucciannumi cà e ddà,  t’azziccavi appressu  finu  a la prifittura,
dunni la fudda vitti firmari.

Matri mia quantu vuci iccavanu, pani e travagghiu addumannavanu
cchiù forti di me patri Ninu quannu vinnia la frutta, abbanniavanu
me frati Antria allatu d’iddi, masculi, fimmini e picciriddi, ca s’allattariavanu
li surdati  armati e cumannati  ca s’avvicinavanu
poi  nto secunnu, l’infernu addumatu vitti ravanzi a li me occhi affacciari
li surdati  unu appressu all’autru accuminciaru a sparari,
cristiani, sangu e lamenti  di morti, terremotu dun mumentu
me frati ‘n terra ca mi taliava cu lu sguardu fissu
sangu a frusciu ca ci niscia da lu pettu.

Mi misi a chianciri, mi misi a curriri, mi misi a grirari
m’ammucciavi, cu li manu nta l’aricchi
nun vulia sentiri, nun sapià nsoccu fari,
cu ci l’avia a diri a me patri, li ammi pi lu troppu scantu mi sintia ammuddari
via Maqueda n’guerra, surdati armati ca sparavanu
cristiani disarmati ca di li corpi si paravanu
lettu di corpi nuccenti, lettu di poveri scioperanti
vagnatu di sangu e di chiantu di parenti.

Frati, quannu  ci pensu, mi sentu  scuppiari lu cori,
mi dumannu sempri, si la tò morti si putia evitari
macari sun m’ammucciava, tu mi putivi assicutari
ninni  iamu a casa, ti putivi sarvari,
ma la curpa nun era mia, la curpa  nun era di lì scioperanti
ma di l’altu cumannu,
di li menti malata di chiddi ca cumannaru di surdateddi
ca nun ci pinzaru un secunnu a sparari,
sulu iddi sta stragi la putianu evitari
picchì nfunnu nun c’era motivi di sparari
nun facianu nenti di mali

 

CORRELATI

Ultimi inseriti